Sinaxar 23 Noiembrie 2014

In aceasta luna in ziua a douazeci si treia, pomenirea celui intre sfinti Parintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei.

 Acest sfant, dupa ce a trecut fiecare treapta bisericeasca si a stralucit cu nevointa si dumnezeiasca cunostinta, a fost hirotonit episcop al Iconiei, cu vointa lui Dumnezeu si alegerea a tot poporul, in vremea imparatilor Valentinian si Valent, ajungand inca si pana in vremea marelui Teodosie si a fiilor lui, in anii 374, invatator facandu- se al dreptei credinte si cu vitejie stand pururea pomenitul impotriva eresurilor lui Arie si ale lui Macedonie si ale lui Eunomie, din care pricina, multe prigoniri si necazuri a rabdat de la cei necredinciosi. Acesta s-a aratat impreuna-nevoitor al parintilor celor 150 ce s-au adunat la Sfantul si a toata lumea la doilea Sinod impotriva lui Macedonie Pnevmatomahul (adica luptatorul impotriva Sfantului Duh), fiind unul dintre ei, in anii 381. Iar dupa ce marele Teodosie a dat stapanirea partilor apusului Europei lui Valentinian cel tanar si a biruit pe tiranul Maxim, s-a intors la Constantinopol. Atunci marele Amfilohie, intrand la imparatul, l-a rugat sa alunge pe arieni. Si fiindca imparatul nu voia aceasta, a aflat acest minunat parinte o maiestrie prin care a putut sa induplece pe imparat. Caci mergand la imparat, a salutat pe Teodosie ca pe un imparat, iar pe Arcadie, fiul lui, care atunci fusese uns nou imparat, l-a salutat in chip prea injositor. Deci maniindu-se pentru aceasta Teodosie, a socotit necinstea fiului sau aratata necinste adusa lui. Atunci sfantul preaintelepteste a aratat lucrul, zicand: "Vezi, o imparate, cum nu suferi necinstirea fiului tau si te manii? Asa sa crezi ca si Dumnezeu si Tatal, asemenea Se intoarce si uraste pe aceia care hulesc pe Fiul Sau si zic ca Acesta este mai prejos decat Tatal". Atunci socotind lucrul imparatul, indata a scris lege ca sa fie izgoniti ereticii departe de la cei drept-credinciosi. Iar pururea pomenitul acesta Amfilohie multi ani a pastorit turma lui Hristos si a alcatuit invataturi drept-credincioase; si ajungand la adanci batraneti, s-a odihnit in pace.

Tot in aceasta zi, pomenirea celui intre sfintii Parintelui nostru

Grigorie, episcopul Bisericii acragantenilor.

Acesta a fost pe vremea imparatului Iustinian al doilea, care si Rinotmit se chema, in anii 685. Se tragea din cetatea Acraganta care se afla in ostrovul Siciliei, fiind fiu din parinti care se numeau Hariton si Teodota, oameni evlaviosi si impodobiti cu toate faptele bune si care traiau cu indestulare. Deci, cand era sfantul de opt ani, a fost dat de parintii sai sa invete Sfintele Scripturi. Si atat de silitor si nelenevitor s-a aratat la acestea, incat pe toti i-a facut a se minuna. Cand a ajuns la optsprezece ani, a fost pecetluit cleric, adica facut anagnost de catre Sfantul Potamion, caci era indemanatic la citire pentru buna glasuire ce avea. Iar intr-o noapte, in vremea cand dormea sfantul acesta inaintea patului arhidiaconului Damian, a auzit glasul dumnezeiescului inger, de trei ori chemandu-l pe el, ca si pe proorocul Samuel si zicandu-i: "Grigorie, s-a auzit rugaciunea ta. Deci grabeste si mergi". Iar sfantul, fara a intarzia, a iesit si a mers la Cartagena, care acum se numeste Tunis. Si afland acolo pe Marco monahul purtatorul de Duh, care a fost trimis de Dumnezeu catre el, a ramas langa dansul patru ani, iar de acolo a mers impreuna cu acelasi Marco la Antiohia. Apoi fiind indemnat prin oarecare dumnezeiasca descoperire, a mers la Ierusalim si acolo a fost facut diacon de catre Macarie, episcopul Ierusalimului. Dupa aceea, de acolo s-a dus la Constantinopol si s-a aratat lui Gheorghe, cel ce era atunci patriarh. Si fiindca atunci se adunase acolo sinod impotriva monotelitilor, Serghie, Pir si Pavel, s-a luptat cu dansii Sfantul Grigorie si atat de mult a mustrat nebunia lor, incat vestea despre el a ajuns pana la urechile imparatului. De la Constantinopol s-a intors la Roma si acolo a fost hirotonit episcop al patriei sale, cetatea Acragantiei, unde a stralucit foarte, savarsind minuni si impodobind-o cu vrednicia arhieriei. Pentru aceasta Savin si Crischentie si cu prietenii lor, pizmuind pe sfantul, nenumarate ispite au ridicat asupra lui si, vinovatii plasmuind impotriva lui, l-au prihanit pe el la papa al Romei, care, inselat de cuvintele lor mincinoase, a inchis pe sfantul in temnita doi ani si jumatate. Apoi dupa porunca imparatului, a scos pe sfantul din temnita, pentru ca sa se judece cu cei ce-l barfisera. Atunci a facut sfantul aceste minunate semne cu lemnele si carbunii, Dumnezeu marind pe sluga sa: caci fetele necuratilor si necuviosilor acelora barfitori ai sfantului s-au acoperit cu negreata intunecata, si s-au innegrit, incat si pana astazi fetele celor din neamul barfitorilor acelora au ramas innegrite. Iar tanara care fusese amagita de aceia (si a napastuit pe sfantul), dupa ce a fost chinuita de un duh necurat, la urma a fost vindecata de catre sfantul inaintea poporului. Iar sfantul s-a intors iarasi la patria si eparhia sa cu mare cuviinta, facand semne si minuni mai mari decat cele dintai. Deci asa vietuind dumnezeiescul parinte si ajungand la adanci batraneti, s-a mutat catre Domnul.

Tot in aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Sisinie

Marturisitorul.

Sfantul Sisinie, episcop de Cizic, a fost unul din cei 318 Parinti de la Primul Sinod Ecumenic si a trait pe vremea imparatului Diocletian (284-305) si a guvernatorului Alexandru, avand patrie cetatea Cizicului. Deci, fiind parat la Alexandru ca este crestin, a fost legat de cai sirepi care erau siliti sa alerge; apoi a fost batut cu cruzime si a primit otet iute pe nas si alte chinuri suferira si minuni savarsind, a fost aruncat la inchisoare. Iar la Soborul intai cel a toata lumea adunat impotriva lui Arie, fiind de fata, Sfantul Sisinie a sugrumat pe Arie cu vinele dreptelor sale dogme, propovaduind pe Fiul de o fiinta cu Tatal si asa, bine si cu placere de Dumnezeu vietuind, s-a mutat catre Domnul.

Tot intru aceasta zi, pomenirea Prea Cuviosului Parintelui nostru Antonie, care s-a nevoit in Schitul Iezeru din tinuturile Valcii.

 Acest fericit parinte Antonie era de neam roman si a trait pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab si a voievodului martir Sfantul Constantin Brancoveanu. A crescut in dreapta credinta mergand de mic la Sfanta Biserica, unde isi gasea desfatarea sufleteasca. Inaintand cu varsta, a ajuns preot, spre slava lui Dumnezeu si bucuria duhovniceasca a parintilor sai. Lasand desfatarea lumii acesteia, a imbratisat viata monahiceasca in prea frumoasa pustie de la Schitul Iezeru, in tinutul Valcii. Aici, Cuviosul Antonie s-a aratat dintru inceput foarte sarguincios la toata osteneala si asprimea vietii manastiresti. Atat de mare era nevointa sa, incat celorlalti vietuitori din chinovie li se parea ca fericitul Antonie ar fi in trup duhovnicesc. Dorind sa sporeasca nevointele sale, cu blagoslovenia egumenului manastirii a mers la episcopul locului, Ilarion, sa-i ceara binecuvantarea sa plece in sfantul munte Athos. Episcopul cunoscandu-l ca este monah imbunatatit si poate fi de folos multora, aici, a staruit ca el sa ramana in tara. Deci, intorcandu-se Cuviosul la Schitul Iezeru si vazand ca Biserica se ruineaza, s-a umplut de ravna si, cu ajutorul lui Dumnezeu, al episcopului Ilarion si cu agoniseala lui a reinnoit sfantul locas. Dupa multe nevointe, Cuviosul Antonie s-a aprins de dorul pustniciei, pentru care fapt, cu binecuvantarea egumenului sau a iesit din schit si cercetand mai indeaproape pustia, a gasit o pestera mica intr-o stanca. Acolo, singur a sapat o bisericuta in care s-a rugat neincetat ziua si noaptea. Uratorul de oameni, diavolul insa, i-a adus multe ispite si suparari, dar pe toate le-a biruit cu darul lui Dumnezeu, cu rugaciunea si neincetata lucrare. Cine poate sa spuna privegherile Cuviosului de toata noaptea, privegherile si plecaciunile genunchilor sai? Cuviosul Antonie era mic de stat si garbov de batranete, parul capului era scurt, barba deasa, scurta si destul de alba, vesel la cautatura, obrazul frumos, putin iute din fire si lesne iertator. Imbracamintea sa era simpla si numai cele de trebuinta purta. Pentru infranarea trupului purta un brau din lanturi de fier imprejurul sau, iar hrana sa o lua abia la al noualea ceas si atunci numai paine uscata si apa dar si acelea cu masura. Vin si bautura ametitoare nu a gustat niciodata. Pe pat nu dormea, ci numai sta, pentru osteneala, rezemat de niste pietre. Lacrimile nu-i lipseau din ochi tot timpul la rugaciune. Cu harul lui Dumnezeu, Cuviosul cunoscand ca trecerea din lumea aceasta ii este aproape, a chemat pe ucenicul sau Nicolae, cu patruzeci de zile mai inainte si i-a spus in taina: "Sfarsitul mi s-a apropiat. Dupa iesirea sufletului, sa te nevoiesti sa pui trupul meu in gropnita pe care eu am sapat-o aici in piatra". Dupa patruzeci de zile, imbolnavindu-se Cuviosul, vorbind in pace cuvinte de invatatura pentru suflet, a adormit in Domnul.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Ishirion episcopul, care cu pace s-a savarsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Elen, episcopul Tarsului, care cu pace s-a savarsit.

Povestire despre vedenia oarecarui Ioan, foarte de folos Fost-a un om pe vremea imparatului Constantin cel Mare, cu numele Ioan, care era cunoscut imparatului prin mestesugul sau. Acesta, avand viata inrautatita, nu a gandit niciodata la gheena. Iar Domnul, Cel ce pe toate le iconomiseste spre folos, a oranduit indreptarea lui prin vedenie. Caci acesta a vazut o data in vis ca a adus imparatului Constantin un lucru din mestesugul sau si ca pentru aceasta, vorbea imparatului cu indrazneala si se bucurau impreuna. Dupa aceasta a vazut pe imparatul ca scoate o sabie goala si, strangandu-i parul la un loc, se grabea sa-i taie capul fara mila; iar Ioan pleca gatul sau, socotind ca glumeste cu imparatul. Insa in vreme ce facea aceasta, a auzit pe imparatul care cu groaza ii zice: "Cand sabia va atinge parul tau, atunci gatul tau se va umple de sangele tau". Deci i s-a parut lui ca i s-a taiat gatul, si cand sabia a venit spre piept, nedumerindu-se si temandu-se, Ioan cauta ajutor de la cineva; si de frica si de groaza acelei lupte s-a trezit, si venindu-si in fire, sta cu totul spaimantat. Deci, facandu-si semnul crucii peste trupul lui, zicea: "Multumescu-ti tie, visule, ca aceasta lupta grozava mi-ai aratat-o numai ca nalucire, nu si ca fapta". Si asa a ramas iarasi nepocait si neindreptat. Iar dupa catva trecere de vreme, a cazut la grea boala si chema ajutorul lui Dumnezeu. Atunci a vazut iarasi, dar nu in vis, ci in uimire fiind, ca sta de fata la un divan judecatoresc. Vedea inca si un infricosator imparat sezand pe scaun si imbracat cu podoaba imparateasca si arhiereasca si de-a dreapta si de-a stanga lui, sedeau oarecare barbati, cu sfintita cuviinta si cucernicie, iar el sta dedesubtul acelora; de-a dreapta imparatului, sedeau oarecare fameni tineri si frumosi, iar de-a stanga lui, sedea unul mai smerit si mai primitor. Iar in partea din spatele imparatului, era o prapastie foarte intunecata si adanca, care numai la vedere pricinuia frica nespusa si durere mare. Deci, in vreme ce el sta cu frica si cu cutremur, i-a zis lui imparatul cel ce sedea: "O, tinere, oare stii cine sunt Eu?" Iar Ioan i-a raspuns: "Stiu, Stapane, ca Tu esti Cel ce Te-ai intrupat, Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu, precum dumnezeiestile noastre Scripturi glasuiesc". Iar imparatul a zis catre dansul: "Si daca tu din Scripturi Ma cunosti, si cunosti inca si pe cei impreuna cu Mine sezatori, cum ai uitat amenintarea care cu cativa ani inainte ti-a facut tie imparatul Constantin? Sau nu intelegi ceea ce-ti zic?" Iar Ioan i-a raspuns: "Inteleg, Stapane, caci inca am in inima mea frica groazei aceleia". Si a zis imparatul: "Daca ramasitele fricii aceleia le ai inca in inima, cum staruiesti in rautati? Invata-te prin cercare, ca Eu am fost Cel ce si mai inainte ti-am dat tie groaza aceea, si nu Constantin". Si acestea zicand, a vazut Ioan ca numai cu semnul a poruncit imparatul celor ce-l inconjurau ca sa arunce pe Ioan in prapastia ce se vedea in spatele lor. Si indata ce au inceput famenii sa impinga fara mila pe Ioan in prapastie, indata el a chemat ajutorul Nascatoarei de Dumnezeu, ca i se paruse ca a vazut pe Nascatoarea de Dumnezeu acolo in mijloc. Si indata a auzit pe imparatul zicand: "Lasati-l pe el sa mearga, pentru rugaciunile Maicii Mele". Pana aici este vedenia ce a vazut Ioan; iar el, spaimantandu-se si venindu-si in fire, s-a dus la un monah cucernic si i-a povestit totul; iar monahul i-a zis: "Da slava lui Dumnezeu, frate, ca te-ai invrednicit sa iei asemenea invatatura, si de aceea trezeste-te, iubitule, nu cumva si tu sa patimesti ca despre care iti voi povesti". O asemenea vedenie ca a ta, a vazut-o un om. Si anume, ca se afla in imparatestile judecatorii, un Gheorghe cu numele, care cu silnicie fiind dus legat ca sa fie aruncat intr-o prapastie grozava, cu totul s-a inspaimantat. Iar unul din cei ce stateau acolo de fata, avand indrazneala catre imparatul, a oprit pe cei ce-i duceau pe el in prapastie si-l ruga ca sa-l lase, dandu-le lor chezasie ca in douazeci de zile se va indrepta. Deci dupa ce i s-a dat drumul, prin acest fel de chezasie si ajutor, s-a dus cel ce a vazut vedenia si a inteles ce inseamna si talmacirea lui Gheorghe, care era tras in prapastie, caci ii era prieten si cunoscut. Iar Gheorghe, auzindu-le acestea, nu le-a luat in seama. Asadar a ramas ticalosul neindreptat. Iar dupa ce au trecut cele douazeci de zile, a fost rapit din viata aceasta, si s-a dus ca sa plateasca fagaduita datorie. Acestea, cu chip de adaugire le-a povestit monahul acela catre Ioan. Iar Ioan auzind acestea, si avand in mintea sa inca vii ingrozirile ce vazuse, si-a marturisit fara de rusine toate pacatele sale, si schimbandu-si viata spre mai bine, a petrecut multi ani cu placere de Dumnezeu vietuind, si asa murind, s-a dus la vesnicele locasuri.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.


Texte si imagini preluate din cartea "Vietile Sfintilor Ortodoxiei".

Trimite pe Yahoo Messenger  Scrie pe Facebook  Scrie pe Twitter

Afiseaza Calendar

Luna:
Anul:

Calendarul Zilei


In aceasta luna in ziua a douazeci si treia, pomenirea celui intre sfinti Parintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei.

 Acest sfant, dupa ce a trecut fiecare treapta bisericeasca si a stralucit cu nevointa si dumnezeiasca cunostinta, a fost hirotonit episcop al Iconiei, cu vointa lui Dumnezeu si alegerea a tot poporul, in vremea imparatilor Valentinian si Valent, ajungand inca si pana in vremea marelui Teodosie si a fiilor lui, in anii 374, invatator facandu- se al dreptei [..]

Citeste Mai Departe

Alege Data Sinaxar

Ziua:
Luna:
Anul:

Spune si Altora

Trimite pe Yahoo Messenger  Scrie pe Facebook  Scrie pe Twitter