Sinaxar 16 August 2018

In aceasta luna, in ziua a saisprezecea, pomenirea aducerii Icoanei celei nefacute de mana a Domnului Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, din cetatea Edesei, in pazita de Dumnezeu imparateasa cetatilor a Constantinopolului.

 Facand multe minuni Domnul si marele Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, pentru a Sa bunatate, precum este scris in Sfintele Evanghelii, si ducandu-se pretutindeni aceasta veste, a auzit si Avgar, domnitorul Edesei. Si dorea sa vada pe Iisus Hristos aievea si nu putea, pentru ca era cazut in boala fara leac, caci avea lepra neagra care ii cuprinsese tot trupul, de-l topea si-l manca; si pe langa aceea avea si boala veche cu dureri pe la incheieturi. Lepra insa il inspaimanta si il umilea, iar cealalta boala ii da dureri iuti si grele; pentru aceea nu iesea afara, si nu-l vedea nimeni din cei supusi ai lui. Iar in zilele Sfintelor Patimi ale Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, scriind el o epistola a trimis-o cu un oarecare Anania, invatandu-l sa zugraveasca statul, parul si fata si tot chipul trupesc, cu toata nevointa, si sa-i aduca Chipul acela al lui Hristos, de vreme ce Anania era foarte iscusit la mestesugul zugraviei. Iar epistola avea aceste cuvinte: "Avgar, domnul cetatii Edesei, lui Iisus Mantuitorului Bunului Doctor, ce petrece in Ierusalim, sa se bucure. Auzit-am de Tine si de tamaduirile ce se fac de Tine, fara ierburi. Ca precum auzim, faci pe orbi sa vada si pe ologi sa umble, pe leprosi curatesti, duhurile necurate si demonii gonesti si pe cei ce se afla cu boli indelungate ii lecuiesti si pe morti inviezi. Si auzind acestea toate despre Tine, am gandit una dintr- acestea doua: Ca au Fiul lui Dumnezeu esti facand acestea, au Dumnezeu. Drept aceea dar, scriind, Te-am rugat sa iei osteneala si sa vii pana la mine, ca sa-mi tamaduiesti si boala ce am, si sa Te afli aicea cu mine. Ca am inteles ca si iudeii cartesc asupra Ta si vor sa-Ti faca rau; eu am o cetate mica, insa de cinste, care ne va fi din destul amandurora, a petrece cu pace". Deci Anania mergand la Ierusalim si dand Domnului epistola, ii lua aminte de-L semuia cu multa chibzuinta. Dar neputand sa se apropie din pricina  multimii ce se adunase, s-a suit pe o piatra ce era mai inalta putintel de la pamant, si indata isi puse ochii asupra Lui, si-si intari mana pe hartie scriind asemanarile cele ce vedea. Insa nu putea nicicum sa-i insemneze chipul, pentru ca se arata cu alta fata si cu schimbata infatisare. Iar Domnul, ca un cunoscator al celor ascunse si cercetator al inimilor, cunoscand gandul aceluia, a vadit ceea ce se facea pe ascuns. Caci cerand apa sa se spele, i s-a dat si o mahrama in patru colturi; si dupa ce s-a spalat a sters cu ea preacurata si dumnezeiasca Sa fata. Si, o, minune: s-a intiparit pe acea mahrama dumnezeiescul Sau chip si fata; si El a dat-o lui Anania, zicandu-i: "Mergi de o da celui ce te-a trimis, si du-i si epistola aceasta: Fericit esti, Avgare, de vreme ce nu M-ai vazut si ai crezut in Mine. Ca scris este pentru Mine, ca cei ce M-au vazut sa nu creada in Mine, iar cei ce nu M-au vazut, aceia sa creada si sa fie vii. Iar despre cele ce Mi-ai scris ca sa vin catre tine, sa stii ca Eu trebuie sa plinesc toate cele pentru care sunt trimis; iar dupa ce le voi plini Ma voi sui catre Tatal, Cel ce M-a trimis. Si cand Ma voi sui, iti voi trimite pe unul din ucenicii Mei, anume Tadeu, care si boala iti va tamadui si viata vesnica iti va da si pace, si tie si celor ce sunt cu tine. Si cetatea iti va intari, ca sa nu poata nimeni din vrajmasi impotriva ei". Punand la sfarsitul epistolei si sapte peceti, insemnate cu slove evreiesti care talmacindu-se, arata: Teu Tea, Tion Tavma, adica: A lui Dumnezeu fata, dumnezeiasca minune. Deci Avgar primind pe Anania cu bucurie si cazand si inchinandu-i-se sfintei si preacuratei Icoane a Domnului, cu credinta si multa osardie, indata s-a tamaduit de boala, ramanand putina lepra numai pe fruntea lui. Iar dupa mantuitoarea patima a lui Hristos si dupa suirea Lui la cer, mergand Sfantul Apostol Tadeu la Edesa, a pus pe Avgar in scaldatoarea Botezului. Si botezandu-l si pe el si pe toti cati erau sub ascultarea lui, in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, a iesit Avgar din apa curatit si de acea putina ramasita de lepra. De atunci cinstind in tot chipul, inchinandu-se acelei dumnezeiesti asemanari a Chipului Domnului, si vrand ca sa fie cinstita de catre toti, pe langa celelalte ale lui bunatati, a adaugat si aceasta: Ca pogorand chipul unui zeu, ridicat deasupra portii celei de obste a cetatii si sfaramandu-l, a pus in locul lui acea nefacuta de mana Icoana a Mantuitorului nostru si Dumnezeu, infrumusetand-o, si scriind aceste cuvinte: "Hristoase Dumnezeule, cel ce nadajduieste intru Tine, nu este trecut cu vederea niciodata". Si a dat porunca ca oricine va intra pe acea poarta sa dea cinstea si inchinaciunea ce se cuvine cinstitei si de minuni facatoarei Icoanei lui Hristos, si apoi sa intre in cetate. Aceasta porunca pioasa a barbatului aceluia, a fost tinuta cat a trait el si fiul sau in viata aceasta. Iar dupa ce nepotul lui a ajuns domnitor, a dat cu piciorul dreptei credinte si insusi s-a intors la slujirea idolilor, si a vrut sa ridice deasupra portii Edesei un idol si sa pogoare Icoana lui Hristos. Cunoscand aceasta din dumnezeiasca aratare episcopul cetatii, a pus nevointa mare, si de vreme ce locul unde sta Icoana era rotund, a aprins inaintea dumnezeiestii Icoane o candela, si a pus o caramida dinainte, si zidind-o pe din afara cu var, a tocmit zidul de nu se vedea. Nemaivazand, Icoana Domnului, paganul a renuntat la lucrul ce incepuse a face. Si a trecut multa vreme, incat iesise din mintea oamenilor unde era ascunsa dumnezeiasca Icoana. Iar cand Osroe, imparatul persilor, pradand cetatile si orasele Asiei, a ajuns si la Edesa, si a pornit asupra ei toata mestesugirea de lupta, a dat mare frica oamenilor cetatii. Acestia scapand numai la Dumnezeu si rugandu-L cu lacrimi, aflara grabnica mantuire; caci intr-o noapte s-a aratat o femeie preaslavita episcopului Eulalie, zicandu-i: "De veti lua dumnezeiescul chip al Mantuitorului cel nefacut de mana care este ascuns deasupra acestei porti, aratandu-i si locul, toate le va face bune". Deci episcopul mergand si sapand in locul acela a aflat dumnezeiasca Icoana nestricata, si candela aprinsa de atatia ani, inca si in caramida ce era pusa in preajma candelei. Si aratand Icoana tuturor s-au umplut de nespusa bucurie si veselie. Luand episcopul aceasta Icoana si facand Litanie si multumind a mers la locul unde spargeau persii cetatea. Si daca s-au apropiat, a picurat untdelemn din candela in focul cel gatit ce avea sa arda cetatea, si a ars pe toti de i-a prapadit. Iar daca s-a apropiat episcopul cu dumnezeiescul chip de padure unde era focul mare de multime de copaci, indata s-a pornit vant mare, si a intors para focului asupra celor ce-l facusera si i-au izgonit. Si asa cetatea Edesa s-a izbavit de vrajmasii sai, prin milostivirea lui Hristos Dumnezeul nostru, si prin aratarea preasfantului Chip cel nefacut de mana.  Dupa multi ani imparatul Romano, cel ce se chema Lacapenos, pe care si Porfiroghenit il numesc, cel ce a imparatit cu ginerile sau Constantin, fiul imparatului Leon cel intelept, a fost adusa acea sfanta mahrama, care avea pe ea Chipul cel nefacut de mana al dumnezeiestii fete a lui Hristos, in Constantinopol din Edesa care era stapanita de saracini impreuna cu toata Siria. Si s-a facut aducerea aceea in acest chip: Romano cel batran care stapanea atunci, si-a pus in gand sa imbogateasca cetatea imparateasca si cu aceasta icoana. Pentru aceea in multe vremi a trimis la Edesa, si a cerut acea dumnezeiasca omeneasca inchipuire a Domnului, de la Amira cel ce se afla acolo, fagaduind ca va plati si bani si va slobozi pe prinsii de razboi, dar si ca nu se va mai porni cu vrajmasie ostile crestinilor impotriva acelor hotare. Si au cazut la invoiala. Si de vreme ce a dat voie Amira si a lasat a fi asa, luand episcopii Samosatelor, Edesei si altii cu frica lui Dumnezeu acea Sf. Icoana si epistola scrisa de Hristos, au purces in cale spre Constantinopol; iar pe cale se faceau nespuse minuni. Si daca au sosit la locul Optimatelor si la biserica Nascatoarei de Dumnezeu ce se numeste a lui Eusebiu, apropiindu-se multi bolnavi cu credinta, s-au tamaduit de multe feluri de boli. Iar un indracit zicand: "Ia-ti Constantinopole slava, cinstea si bucuria, si tu Porfirogenitule imparatia ta", indata s-a tamaduit. Iar in cincisprezece zile ale lui August, in anul de la Hristos noua sute cincizeci si noua, pe vremea imparatiei lui Romano, au sosit arhiereii ce duceau Sfanta Icoana la Constantinopol la biserica Nascatoarei de Dumnezeu, cea din Vlaherne, unde a fost primita cu inchinaciune, cu cinste si cu bucurie atat de imparat cat si de domnul si de intregul popor. Iar a doua zi, adica in saisprezece, dupa sarutare si inchinaciune, ridicand Icoana lui Hristos pe umere patriarhul Teofilact si imparatii cei tineri, pentru ca cel batran lipsea din pricina slabiciunii, si toti cei mai de cinste si toata plinirea bisericii au petrecut-o cu cinste, pana la poarta cea de aur. Apoi ridicand-o de acolo cu cantari si cu laude, si cu faclii aprinse, au sosit la vestita si marea biserica a intelepciunii lui Dumnezeu. Si facand si acolo cinstirea ce se cadea, s-au suit la palatele imparatesti, si intrand in biserica Nascatoarei de Dumnezeu, zisa a Farului, au pus acolo cinstitul si sfantul Chip al Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. A Caruia este slava in veci. Amin.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Mucenic Diomid.

 Acest sfant era din Tarsul Ciliciei, din neam mare si bun. Dar facandu-se mai bun dupa vointa, se deprinsese cu mestesugul de doctor, lecuind pe toti cei ce mergeau la el: sufletele cu dumnezeiasca credinta, iar trupurile cu mestesugul. In zilele imparatului Diocletian a plecat din Tars si a mers la Niceea, in Bitinia. Si fiind folositor si acolo in tot chipul celor ce mergeau la dansul si cu credinta dumnezeiasca si cu mestesugul, a fost parat la imparat. Insa cand au venit ca sa- l prinda, aflandu-l mutat catre Domnul, i-au taiat capul si l-au dus la imparatul. Dar pentru nemilostivirea ce au aratat cei ce au taiat capul sfantului, indata au orbit. Iar imparatul a poruncit iarasi sa-l duca sa-l aseze la trup. Si daca l-au asezat la trup, se spune ca a revenit vederea celor ce orbisera, cand au taiat capul sfantului.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Herimon (Heremon), care cu pace s-a savarsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea desertarii si a izvorarii din nou a fantanii de agheasma, cea din biserica.

Tot in aceasta zi, pomenirea infricosatoarei spaime a cutremurului care venise asupra noastra in vremile acelea si de care, fara de nadejde ne-a mantuit Iubitorul de oameni Dumnezeu.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Mucenic Alcibiad, care prin foc s-a savarsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului noul Cuvios Mucenic Nicodim cel de la Meteora, care pentru buna cinstire a marturisit la anul 1551.

Tot in aceasta zi, pomenirea Cuviosului Gherasim cel Nou din

Cefalonia, care cu pace s-a savarsit.

 Sfintul Gherasim Noul Ascet din Cefalonia s-a nascut in satul Trikkala in Peloponez si a devenit de tanar calugar in insula Zacinto. Mai tarziu a devenit shimnic la Sfintul Munte si a ucenicit pe langa ascetii Muntelui Athos. Fiind binecuvintat de mai marii sai, calugarul s-a dus la Ierusalim pentru a venera Mormintul Purtator de Viata al Mintuitorului. Dupa ce a vizitat mai multe locuri sfinte in Ierusalim, Muntele Sinai, Antiohia, Damasc, Alexandria si Egipt, s-a intors la Ierusalim unde a devenit aprinzator al candelelor de la Mormantul Domnului. Calugarul a fost hirotonit diacon si apoi preot de catre Patriarhul Ierusalimului, Gherman (1534- 1579). Sfintul Gherasim si-a mentinut disciplina de ascet. Pentru singuratate s-a retras in Iordania, unde a petrecut patruzeci de zile fara odihna. Primind binecuvintarea Patriarhului pentru viata in pustie, Cuviosul Gherasim s-a retras la Zacinto in sihastrie, mancand doar vegetale. Dupa cinci ani i s-a aratat sa mearga in insula Cefalonia, unde a trait intr-o pestera. A restaurat o biserica la Omala si a pus bazele unei manastiri de maici unde a trait in neincetata suferinta si priveghere timp de treizeci de ani. Se ruga in genunchi, plecat la pamint. Pentru viata sa in exaltare a primit un dar minunat : darul de a vindeca bolnavii si de a alunga duhurile necurate. La virsta de 71 de ani, venerabilul Gherasim a stiut dinainte ca avea sa moara in curind. A dat maicilor binecuvintarea sa si in pace a adormit intru Domnul in ziua de 15 august 1579. Doi ani mai tirziu mormintul sau a fost deschis, iar sfintele sale moaste au fost gasite placut mirositoare si intacte, inzestrate cu putere de vindecare. Cum Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului cade in ziua de 15 august, Cuviosul Gherasim e praznuit pe 16 august. Sarbatoarea de azi celebreaza dezvaluirea sfintelor sale moaste in 1581.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului noul Mucenic Stamatie cel din Vot, care a marturisit in Constantinopol, la anul 1680 si de sabie s-a savarsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintilor Martiri Binecredinciosului

Voievod Constantin Brancoveanu, impreuna cu fiii sai

Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache, care au patimit pentru Hristos la anul 1714.

 Acest binecredincios si de Hristos iubitor Voievod al Tarii Romanesti s-a nascut la anul 1654 din parinti de bun neam, dupa tata fiind coborator din voievodul Matei Basarab, iar dupa mama, nepot al voievodului Serban Cantacuzino, in timpul caruia la anul 1688 s-a tiparit pentru intaia data in intregime Sfanta Scriptura in limba romana. Ramas orfan de tata inca din pruncie, tanarul Constantin a fost crescut de catre unchiul sau, stolnicul Constantin Cantacuzino, cel mai invatat boier al vremii sale. Acesta s-a ingrijit sa-i puna dascali intelepti spre a primi invatatura aleasa. Pentru iscusinta si intelepciunea sa Constantin a primit inalte dregatorii, bucurandu- se de multa cinstire inca din tinerete. Dupa moartea voievodului Serban Cantacuzino la anul 1688, luna octombrie in 29 de zile, la staruintele tuturor boierilor si dregatorilor tarii, vrednicul Constantin Brancoveanu primi scaunul de domn al Tarii Romanesti, fiind uns de catre mitropolitul Teodosie. Impodobit de Dumnezeu cu daruri alese, el a carmuit tara cu adanca pricepere si inalta priveghere, cu blandete si rabdare crestineasca. Luand in ajutor pe Hristos, imparatul veacurilor si avand pilda pe vrednicii sai inaintasi, Constantin voievod, isi incepu slavita domnie punand temelia celei mai mari manastiri ctitorite de el, cea de la Hurezi, unde si-a pregatit si loc de vesnica odihna. Nenumarate sunt insa bisericile si manastirile ridicate sau inzestrate de milostivul si evlaviosul domnitor pe tot cuprinsul Tarii Romanesti. Darnicia si purtarea de grija a evlaviosului Voievod Constantin Brancoveanu nu se vor opri insa la hotarele Tarii Romanesti, ci se vor intinde si la fratii romani din Moldova si din Transilvania, fiind vrednice de pomenit si multele ajutoare trimise dreptcredinciosilor crestini aflati in suferinta pe meleagurile siriene, caucasiene si arabe, precum si la toate locurile sfinte ale Rasaritului. Se intampla deci ca in Saptamana Patimilor, in anul de la Hristos 1714 a trimis sultanul turcilor, Ahmed al III-lea, multime de ostasi de l-au luat pe Constantin Voda cu fiii si ginerii sai si in jalea tuturor locuitorilor orasului Bucuresti l-au dus la inalta Poarta. Aici crestinul Voievod si fiul sau cel mare au fost chinuiti cumplit de catre necredinciosi vreme de patru luni, fiind supusi la amarnice suferinte". Dupa aproape 25 de ani de stralucita domnie i-a fost dat marelui Voievod Constantin Brancoveanu, din iconomia lui Dumnezeu, sa-si incununeze fruntea, el si cei patru fii ai sai Constantin, Stefan, Radu si Matei, precum si sfetnicul sau Ianache, cu coroana sfanta a muceniciei pentru credinta ortodoxa, pe care au marturisit-o si nu au parasit-o nici in fata calaului pagan.  In ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, la 15 august, cand Dreptcredinciosul Voievod Constantin Brancoveanul implinea 60 de ani, primi sfarsitul mucenicesc prin sabie impreuna cu fiii sai: Constantin, Stefan, Radu si Matei si cu sfetnicul sau Ianache, in cetatea Sfantului Constantin cel Mare, la Constantinopol, in anul 1714. Trupurile martirizate au fost apoi aruncate de necredinciosi in mare, de unde au fost culese de crestini milostivi, care le-au ingropat in taina si cu evlavie nu departe de Constantinopol, in insula Halchi, in biserica manastirii Maicii Domnului. Osemintele Sfantului Voievod Martir au fost aduse in tara la anul 1720 de catre doamna Marica, sotia sa si inmormantate in biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti, ctitoria sa, unde de atunci si pana in zilele noastre vegheaza lumina candelei care aminteste locul de odihna al Voievodului.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.


Texte si imagini preluate din cartea "Vietile Sfintilor Ortodoxiei".

Trimite pe Yahoo Messenger  Scrie pe Facebook  Scrie pe Twitter

Afiseaza Calendar

Luna:
Anul:


Warning: mysql_result(): Unable to jump to row 0 on MySQL result index 12 in /home/calendar/public_html/includes/boxes/calendar_azi.php on line 62

Calendarul Zilei


In aceasta luna, in ziua a saisprezecea, pomenirea aducerii Icoanei celei nefacute de mana a Domnului Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, din cetatea Edesei, in pazita de Dumnezeu imparateasa cetatilor a Constantinopolului.

 Facand multe minuni Domnul si marele Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, pentru a Sa bunatate, precum este scris in Sfintele Evanghelii, si ducandu-se pretutindeni aceasta veste, a auzit si Avgar, domnitorul Edesei. Si[..]

Citeste Mai Departe

Alege Data Sinaxar

Ziua:
Luna:
Anul:

Spune si Altora

Trimite pe Yahoo Messenger  Scrie pe Facebook  Scrie pe Twitter