Sinaxar 13 Martie 2018

In aceasta luna, in ziua a treisprezecea, praznuim pomenirea aducerii moastelor celui intre sfinti parintelui nostru Nichifor, patriarhul Constantinopolului.

Dupa ce uratorul de Dumnezeu imparat Teofil a incetat din viata, iar sceptrul imparatiei a fost luat de binecredinciosii imparati Teodora si Mihail, pe langa toate celelalte fapte bune pe care le-au facut, ei s-au aratat, deopotriva, plini de evlavie fata de toate cele sfinte. Manati fiind de astfel de ganduri, ei au trimis de au chemat pe cei mai de seama dintre monahii timpului, cercetand impreuna cu ei cele ce trebuiau savarsite pentru punerea din nou in cinste a sfintelor icoane. Toti cazand la intelegere cu ei, au alungat de pe scaunul patriarhal pe nelegiuitul Ioan si in buna intelegere si cu voia lui Dumnezeu au asezat ca patriarh pe

marele Metodie. Si indata Biserica lui Dumnezeu si-a recapatat vechea stralucire, impodobindu-se cu sfintele si cinstitele icoane. Cei ce o condusesera pana atunci cu nevrednicie au fost inlocuiti cu cei ce se straduiau cu pazirea invataturilor

celor drepte.

Dupa trecere de patru ani de la aceasta, preasfintitul Metodie, manat fiind de ravna dumnezeiasca, a grait catre cinstita imparateasa si catre Mihail: "Nu este drept ca cinstitele si sfintele moaste ale cucernicului si preacuviosului intre patriarhi Nichifor, care a fost surghiunit pentru credinta cea nepatata a Bisericii si a scaunului patriarhal si care si-a savarsit viata in surghiun, sa nu fie aduse in Constantinopol". Deci, si imparateasa si Mihail gandind la fel cu el, au trimis de indata ca sa fie aduse in cetate moastele sfantului Nichifor. Impreuna cu preotii

si calugarii si multimea de popor, care au pornit catre biserica sfantului Teodor,

in care se gaseau asezate moastele sfantului marturisitor Nichifor, a pornit insusi marele Metodie. Si ajungand acolo si sarutand cu totii sfintele moaste si facand litanie cu priveghere de toata noaptea si cu cantari, au desfacut mormantul in care se gasea trupul acela preacinstit si mult patimitor si l-au gasit cu totul intreg si nestricat, cu toate ca de la asezarea lui acolo trecusera nouasprezece ani.

Deci, luandu-l si asezandu-l intr-o racla, l-au dus pe mainile preotilor si ale

monahilor, cu lumanari aprinse si cu cantari pana la corabia imparateasca si au pornit spre Constantinopol. Iar de indata ce au trecut de stramtoarea cetatii, insusi imparatul si tot senatul cu lumanari aprinse in maini le-au iesit intru intampinare, iar dupa oprirea corabiei, sarutand racla sfantului si luand-o pe umeri au depus-o in biserica cea mare. Si facand acolo priveghere, toata noaptea, a doua zi de dimineata luandu-l de acolo, in acelasi chip l-au dus si l-au asezat in biserica sfintilor apostoli, in ziua a treisprezecea a lunii martie, in aceeasi zi, adica, in care fusese trimis in surghiun.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici African, Publiu si Terentiu, a caror slujba se savarseste in biserica sfintilor Petru si Pavel.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului Aviv cel din Ermupolis, care fiind legat de o piatra si in rau aruncat, s-a savarsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfintei mucenite Cristina, cea din

Persia, care, in urma loviturilor de bici, s-a savarsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului sfintitului mucenic Publiu, episcopul atenienilor.

Cu ale lor sfinte rugaciuni,Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.


Texte si imagini preluate din cartea "Vietile Sfintilor Ortodoxiei".

Trimite pe Yahoo Messenger  Scrie pe Facebook  Scrie pe Twitter

Afiseaza Calendar

Luna:
Anul:


Warning: mysql_result(): Unable to jump to row 0 on MySQL result index 13 in /home/calendar/public_html/includes/boxes/calendar_azi.php on line 62

Calendarul Zilei


In aceasta luna, in ziua a douazeci si treia, pomenirea zamislirii Sfantului slavitului inaintemergatorului si Botezatorului prooroc Ioan.

Aceasta dumnezeiasca zamislire a binevestit-o dumnezeiescul Arhistrateg Gavriil catre proorocul si sfintitul Zaharia, zicandu-i: "Ascultata a fost rugaciunea ta". Asa ca din aceasta s-a cunoscut mai inainte dumnezeiasca si fecioreasca nastere a Preacuratei Nascatoarei de Dumnezeu, adica pentru minunea, si a batranetilor si a ste[..]

Citeste Mai Departe

Alege Data Sinaxar

Ziua:
Luna:
Anul:

Spune si Altora

Trimite pe Yahoo Messenger  Scrie pe Facebook  Scrie pe Twitter