Sinaxar 27 Mai 2015

In aceasta luna, in ziua a douazeci si saptea, pomenirea sfantului sfintitului mucenic Eladie.

Acest sfant curatindu-se pe sine de toata inselaciunea si facandu-se vas ales Sfantului Duh, a fost uns prin alegere dumnezeiasca arhiereu, si i s-a incredintat ocarmuirea Bisericii lui Hristos. Ca un bun pastor alunga pe oamenii cu chip de lup de la turma sa, si ca un vrednic si priceput chivernisitor, o chivernisea, pazind-o necalcata si neviclenita de tot raul. Iar de vreme ce tiranii il adusera inaintea lor legat, atunci mai vartos a stralucit si a luminat cugetele credinciosilor. Caci mergand cu osardie la chinuri si propovaduind pe fata dreapta credinta, a fost dat la multe munci, si foarte rau fiind strujit la trup, i s-a aratat Hristos Dumnezeul nostru ca-i vindeca toata chinuirea ranilor, si de aci inainte a devenit si mai osardie. Deci, umplandu-se tiranii de manie, au pus pe sfantul la mai grele chinuri si muncindu-l si mai cumplit, si-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Terapont, episcopul Sardiei.

Acest sfant mucenic Terapont, a fost arhiereu al sfintei Biserici din Sarde, unde prin invataturile sale, pe multi pagani din inselaciunea idolilor a intors catre Hristos si cu sfantul botez i-a luminat. Deci fiind prins de Iulian dregatorul a fost ferecat in lanturi si inchis in temnita ca sa fie ucis pe incetul cu foamea si cu sete. Dupa aceea a fost scos si muncit cu fel de fel de chinuri; apoi a fost dus legat la Sinaul in cetatea Frigiei, si la Anghira, cetatea Galatiei, si pretutindeni cu felurite chinuri a fost muncit. Si aducandu-l la raul ce se numtea Astalin, l-a intins pe dansul despuiat jos pe pamant crucis, si l- a legat de patru pari uscati ce erau infipti in pamant, si I-a batut tare pana ce i-a cazut pielea si carnea de pe oase, si a adapat pamantul cu sangele lui; iar parii odraslind au crescut stalpari si frunze si au crescut copaci mari; iar cu frunzele lor se tamaduiau toate neputintele si durerile oamenilor. Dupa aceasta a fost adus la stapanirea Traciei cea din Lidia, aproape langa raul Ermiei, care uda Lidia, la Episcopia Satalisiei de sub Mitropolia Sardelor. Acolo dupa multe feluri de chinuri a fost junghiat pentru numele lui Hristos si a primit cununa nestricaciunil.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Evsevlot, care prin foc s-a savarsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Alipie, care s-a savarsit zdrobindu-i-se capul de piatra.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului sfintiului Beda

Venerabilul (Anglia, + 735).

Sf. Beda a fost istoric bisericesc si a consemnat istoria crestinismului din Anglia pana in zilele sale. Anul probabil al nasterii sale este 673, iar locul, Northumbria, undeva langa localitatea Jarrow.  La varsta de 7 ani, Beda a fost trimis la Manastirea Sf. Petru din Wearmouth pentru ca sa fie indrumat si educat de Sf. Benedict Biscop (praznuit in 12 ianuarie). Apoi a fost dus la manastirea cea noua Sf. Petru, infiintata in Jarrow in 682, unde a ramas pana la moartea sa. Acolo l-a luat sub aripa sa Sf. Ceolfrith staretul (praznuit in 25 septembrie), care l-a urmat pe Sf. Benedict in 690, conducind ambele manastiri, Wearmouth si Jarrow. In Viata lui Ceolfrith scrisa anonim, exista povestea unui incident legat, probabil, de tanarul Beda. Ciuma din 686 a napadit manastirea lui Ceolfrith, rapind majoritatea monahilor cantareti din corul bisericii, ramanind in viata doar staretul si un baiat pe care il avea ca ucenic. Acest tanar "este acum preot la aceeasi manastire si lauda faptele minunate ale staretului atat verbal cat si in scris, fata de toti cei care vor sa le afle". Indurerat din cauza catastrofei, Ceolfrith a hotarat ca ar fi bine sa cante Psalmii fara antifoni, cu exceptia slujbelor de Utrenie si Vecernie. Dupa o saptamana de cantat, s-a intors iar la varianta cu antifonii cantati acolo unde le era randul. Cu ajutorul baiatului si al fratilor ramasi in viata, slujbele se faceau foarte greu pana cand au fost adusi alti calugari care au fost invatati sa cante. Sf. Beda a fost hirotonit diacon la varsta de 19 ani si la 30 a primit sfanta taina a preotiei din mana Sf. Ioan din Beverley (praznuit in 7 mai), sfant episcop al Hexham (687) si in 705 al York-ului. Beda iubea slujbele bisericesti si considera ca daca ingerii sunt prezenti la slujbe impreuna cu calugarii atunci si locul sau era acolo. "Daca nu m-ar vedea printre calugari nu ar intreba, oare, unde este Beda?" Beda si-a inceput ucenicia ca elev al Sf. Benedict Biscop, care era calugar la renumita manastire din Lerins, intemeind el insusi alte manastiri. Sf. Benedict a adus cu el in Anglia multe carti de la Lerins si din alte manastiri din Europa. Aceasta biblioteca l-a ajutat pe Beda sa-si scrie propriile carti, cum erau comentariile biblice, istoria ecleziastica si hagiografiile. Beda nu era un istoric perfect obiectiv. De exemplu, in disputa cu crestinismul celtic el era oarecum de partea romanilor. Dar, cu toate acestea, a fost corect si bine documentat. Cartile sale se trageau din "documente antice, din traditiile stramosilor nostri si din cunostintele mele personale". Cartea a V-a, 24, ne ofera o perspectiva clara a vietii religioase si seculare din vechea Britanie. Sf. Beda descrie o lume zugravita dupa traditii duhovnicesti foarte asemanatoare cu cele pastrate de crestinii ortodocsi. Acesti sfinti duceau aceeasi viata de sfintenie eroica pe care o gasim si la sfintii din est, sfintenia lor fiind demna de dragostea si admiratia noastra. Crestinii posteau miercurea si vinerea, precum si in postul Nasterii Domnului de 40 de zile. (Cartea a IV-a, 30). In anul 735 Sf. Beda s-a imbolnavit. Cam cu doua saptamani inainte de Pasti se simtea slabit si avea probleme de respiratie dar nu avea dureri mari. A ramas vesel si preda zilnic lectii invataceilor sai, dupa care isi continua ziua cantind Psalmi si ridicind rugaciuni de multumire la Dumnezeu. Deseori il cita pe Sf. Ambrozie: "Nu am dus o viata de care sa-mi fie rusine printre voi si nu ma tem de moarte pentru ca Dumnezeu este milostiv." (Paulin, Viata Sf. Ambrozie, cap. 45). Pe langa lectii si Psalmi, Sf. Beda mai lucra la o traducere anglo-saxona a Evangheliei lui Ioan si a unei carti cu citate din scrierile Sf. Isidor al Seviliei (praznuit in 4 aprilie). In joia dinaintea Inaltarii Domnului, sfantul respira tot mai greu si picioarele au inceput sa i se umfle. "Sa invatati repede," le spunea el celor care scriau dupa dictarea lui, "pentru ca nu stiu cat voi mai putea continua. Domnul ma poate chema in orice clipa la El." Dupa o intreaga noapte nedormita, Sf. Beda si-a continuat dictarea in dimineata de miercuri. In ceasul al treilea s-a organizat o procesiune cu moastele sfintilor din manastire, dupa care fratii au intrat la slujba, lasindu-l pe calugarul Wilbert cu Beda. Acesta si-a amintit ca a mai ramas inca un capitol de scris din cartea pe care o dicta sfantul, insa nu vroia sa-l deranjeze pe Beda in ceasul mortii. Atunci Sf. Beda i-a spus, "Nu te necaji. Ia tocul si scrie repede." La ceasul al noualea Beda s-a oprit si i-a spus lui Wilbert sa caute in ladita sa piper, tamaie si panza si sa-i cheme pe preotii manastirii ca sa le dea lor. Cand au ajuns, el le-a vorbit la fiecare in parte, rugindu-i sa nu-l uite si sa-l pomeneasca in rugaciunile lor. Apoi le-a spus acestea: "Vremea plecarii mele este aproape iar sufletul meu tanjeste sa vada frumusetea lui Hristos, Imparatul meu." In acea seara, Wilbert i-a spus: "Parinte, a mai ramas o fraza neterminata." La care sfantul i-a raspuns: "Foarte bine, scrie-o." Apoi tanarul calugar a spus: "Acum s-a terminat." Sf. Beda i-a raspuns: "Adevarat ai spus, chiar s-a terminat." Dupa care l-a rugat sa-si ridice ochii sa vada biserica in care obisnuia sa se roage. Dupa ce a cantat "Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh", Sf. Beda a adormit intru Domnul pe care mult L-a iubit. Desi Sf. Beda s-a savarsit in 25 mai, in ajunul Inaltarii, el este praznuit in 27 mai, deoarece sarbatoarea Sf. Augustin din Canterbury este fixata pe 26. Trupul sau a fost ingropat la inceput in portalul de sud al bisericii manastirii, iar mai tarziu a fost mutat langa altar. Azi sfintele sale moaste se odihnesc in Catedrala Durham, la capela Galileia. Sf. Beda este singurul englez pe care il pomeneste Dante in Divina Comedie (Paradisul).

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului Ioan Rusul, marturisitorul si facatorul-de-minuni (+ 1730).

Sfantul Marturisitor Ioan Rusul s-a nascut in Mica Rusie in jurul anului 1690, fiind crescut in evlavie si dragoste pentru Biserica Domnului. La maturitate a fost chemat in armata unde a fost simplu soldat in armata lui Petru I si a luat parte la razboiul ruso-turc. In timpul Campaniei din Prutsk in 1711 el impreuna cu alti soldati au fost capturati de tatari si au fost predati comandantului cavaleriei turcesti. Acesta i-a dus pe prizonierii rusi in Asia Mica, in satul Prokopion. Turcii au incercat sa-i converteasca pe soldatii crestini la credinta musulmana prin flatari si amenintari iar cei care nu au primit au fost batuti si torturati. Altii, insa au renuntat la Hristos si au devenit musulmani, in speranta ca-si vor imbunatati soarta. Sf. Ioan nu a fost cucerit de promisiunile bunatatilor lumesti, suferind cu curaj umilintele si bataile.  Stapanul sau il tortura frecvent in speranta ca sclavul va ceda si va accepta islamismul. Sf. Ioan a fost neinduplecat in hotararea sa spunind stapanului: "Nu ma vei putea intoarce de la credinta mea prin amenintari sau cu promisiuni de bunatati si bogatii. Am sa ma supun ordinelor tale de bunavoie daca ma lasi sa-mi urmez liber credinta. Mai degraba iti dau capul meu decat sa-mi schimb credinta. M-am nascut crestin si am sa mor crestin." Cuvintele inaltatoare si credinta tare, precum si smerenia si umilinta Sf. Ioan au imblanzit in cele din urma inima salbatica a stapanului sau. Acesta l-a lasat in pace si nu l-a mai fortat sa renunte la crestinism. L-a pus sa stea in grajd cu animalele de care avea grija si Ioan era foarte bucuros sa se nevoiasca in grajd si sa aiba ca pat ieslea, asa cum s-a nascut si Mantuitorul. De dimineata pana seara muncea pentru stapanul sau turc, indeplinind toate ordinele. Fie ca era iarna sau vara, sfantul umbla descult si cu putine haine pe el. Alti sclavi isi radeau de el, vazindu-l atat de ravnitor dar Ioan nu s-a suparat niciodata pe ei, dimpotriva, ii ajuta si pe ei cum putea, usurandu-le neputintele. Blandetea sfantului si bunatatea sa au sensibilizat sufletele sclavilor si al stapanului sau, astfel incat aga si sotia lui au ajuns sa-l indrageasca si au hotarat sa-i dea o camera langa podul de uscat fanul. Sf. Ioan nu a acceptat, preferind sa ramana in grajd cu animalele. Acolo se culca pe fan si se acoperea cu o haina veche. Astfel grajdul a devenit locul sau de pustnicie, unde se ruga si canta psalmi, umpland locul de buna mireasma. Prin simpla lui prezenta in casa turcului, sfantul i-a adus numai binecuvantari. Ofiterul de cavalerie s-a imbogatit si a devenit in scurt timp unul dintre cei mai influenti oameni din Prokopion. El era constient de ce i s-a schimbat atat de mult soarta si nu se ferea sa spuna si altora despre asta. Uneori sfantul pleca seara la biserica Sf. Mucenic Gheorghe unde priveghea in pronaos. In duminici si sarbatori se impartasea cu Sfintele Taine. In tot acest timp a continuat sa-si slujeasca stapanul ca si pana acum, si, in ciuda saraciei sale, intotdeauna ajuta pe nevoiasi si pe neputinciosi, impartind hrana sa putina cu acestia. Intr-una din zile, ofiterul a plecat in pelerinaj la Mecca. Sotia lui a facut un banchet peste cateva zile la care si-a invitat rudeniile si pe prietenii sotului ei, rugindu-i sa puna o rugaciune pentru intoarcerea cu bine acasa a stapanului. Sf. Ioan servea la masa si a luat o farfurie cu pilaf, mancarea preferata a stapanului sau si a pus-o pe masa. Sotia amintindu-si de mancarea preferata a sotului i-a spus lui Ioan: "Ce bucuros ar fi stapanul tau daca ar putea fi aici sa minance cu noi din acest pilaf!" Atunci sfantul i-a cerut o farfurie cu pilaf spunind ca o va trimite stapanului sau la Mecca. Musafirii au ras la auzul acestor cuvinte iar sotia a pus sa i se pregateasca o farfurie plina ca sa o manance el sau ca sa o dea saracilor. Primind farfuria s- a dus cu ea in grajd si s-a rugat la Dumnezeu sa-i trimita farfuria stapanului sau, fiind convins ca Dumnezeu va gasi o cale sa-i indeplineasca rugaciunea. Numaidecat farfuria disparu din fata lui si atunci Ioan a intrat in casa sa-i spuna stapanei ca farfuria a fost trimisa. Dupa catva timp stapanul s-a intors acasa cu farfuria de cupru in care a fost pilaful, povestind tuturor cum intr-o zi (chiar in ziua cand s-a tinut banchetul), intorcandu-se de la moschee la locul unde era cazat, desi nu era nimeni acasa, a intrat si a gasit pe masa o farfurie aburinda plina cu pilaf. Neintelegind cum ar fi putut intra cineva cu farfuria daca usa era incuiata, s-a uitat mai atent la farfurie si a vazut numele sau gravat pe ea. Uimit, a mancat totusi mancarea cu mare placere. Cand familia si servitorii au auzit povestea s-au minunat foarte. Atunci sotia i-a spus ca Ioan a fost cel care i-a trims mancarea si ca toti au ras de el cand le-a spus ca a reusit sa o trimita la Mecca. Atunci au inteles ca ce le spusese sfantul s-a adeverit. (comparati cu povestea lui Habakkuk, care in mod minunat i-a dus mancare lui Daniil in groapa cu lei [Dan. 14:33-39], Septuaginta). Spre sfarsitul vietii sale grele Sf. Ioan s-a imbolnavit, simtind ca i se apropie sfarsitul. A chemat preotul ca sa-l impartaseasca dar acestuia i-a fost frica sa vina direct cu Sfinta Impartasanie in casa musulmanului, asa ca le-a bagat intr-un mar si asa le-a dus lui Ioan. Sf. Ioan a slavit pe Dumnezeu, a primit Trupul si Sangele Domnului si apoi a raposat, ducindu-se la Domnul pe care L-a iubit in 27 mai 1730. Cand stapanul sau a fost anuntat ca a murit Ioan, acesta a chemat preotii si le-a dat trupul neinsufletit pentru a-l ingropa crestineste. Aproape toti locuitorii crestini din Prokopion au mers la inmormantare, petrecind trupul sfantului pana la cimitirul crestin. Dupa trei ani si jumatate preotului i s-a descoperit in mod miraculos ca ramasitele trupesti ale sfantului s-au facut moaste. La scurt timp, moastele sfantului au fost transferate la biserica Sf. Mucenic Gheorghe si puse intr-o racla speciala. Noul sfant al lui Dumnezeu a inceput sa fie slavit pentru nenumaratele sale minuni despre care s-a dus vorba pana in cele mai indepartate orase si sate. Credinciosi din toate locurile veneau la Prokopion sa se inchine sfintelor moaste ale Sf. Ioan, primind tamaduire prin rugaciunile lui. Pe langa crestini veneau la el si armeni si turci care se rugau sfantului sa nu-i dispretuiasca. In anul 1881 o parte a sfintelor moaste au fost mutate la Manastirea Sf. Mare Mucenic Pantelimon, din Rusia, de catre calugarii Muntelui Athos, dupa ce acestia fusesera salvati de sfant in vremea unei calatorii periculoase. Din cauza deteriorarii serioase a vechii biserici unde se aflau sfintele moaste ale Sf. Ioan, s-a inceput constructia unei noi biserici in anul 1886, cu ajutorul manastirii si a locuitorilor din Prokopion. In 15 august 1898, noua biserica cu hramul Sf. Ioan Rusul a fost sfintita de Mitropolitul Ioan al Cezareei, cu binecuvantarea Patriarhului Ecumenic Constantin al V-lea. In 1924 a avut loc un schimb intre populatia Greciei si cea a Turciei, adica multi musulmani s-au mutat din Grecia si multi crestini s-au mutat din Turcia. Oamenii din Prokopion, mutindu-se si ei pe insula Euboia, au luat cu ei si o parte din sfintele moaste ale Sf. Ioan Rusul. Timp de cateva zeci de ani moastele au stat in biserica Sfintilor Constantin si Elena din Noul Prokopion de pe insula Euboia, iar in 1951 au fost mutate intr- o biserica noua, cu hramul sfantului. Mii de pelerini s-au adunat acolo din toate partile Greciei, mai ales de hram, in 27 mai. Sf. Ioan este la mare cinste in Muntele Athos, mai ales la manastirea rusa a Sf. Pantelimon. Calatorii si cei care duc cu ei lucruri multe pe drum lung, cauta ajutorul Sf. Ioan Rusul, care ii ocroteste pe acestia in calatoriile lor.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.


Texte si imagini preluate din cartea "Vietile Sfintilor Ortodoxiei".

Trimite pe Yahoo Messenger  Scrie pe Facebook  Scrie pe Twitter

Afiseaza Calendar

Luna:
Anul:

Calendarul Zilei


In aceasta luna, in ziua a douazeci si saptea, pomenirea sfantului sfintitului mucenic Eladie.

Acest sfant curatindu-se pe sine de toata inselaciunea si facandu-se vas ales Sfantului Duh, a fost uns prin alegere dumnezeiasca arhiereu, si i s-a incredintat ocarmuirea Bisericii lui Hristos. Ca un bun pastor alunga pe oamenii cu chip de lup de la turma sa, si ca un vrednic si priceput chivernisitor, o chivernisea, pazind-o necalcata si neviclenita de tot raul. Iar de vreme c[..]

Citeste Mai Departe

Alege Data Sinaxar

Ziua:
Luna:
Anul:

Spune si Altora

Trimite pe Yahoo Messenger  Scrie pe Facebook  Scrie pe Twitter